De ce mi-am luat trotinetă

Contrar opiniilor urbane, pentru mine, mersul pe bicicletă nu este chiar atât de cool. Și am să vă spun și de ce nu a funcționat.

Dacă locuiești la bloc și la un etaj superior este de-a dreptul enervant. Par exemple, bicicleta mea nu este chiar mare însă devenise o provocare să găsesc unghiul perfect pentru a o face să încapă în lift. Din nou, pentru a face asta în fiecare zi ai nevoie de nervi…dar și de forță fizică, dacă vrei să eviți liftul.

În oraș, altă aventură. La fiecare plimbare ești nevoit să escaladezi borduri și gropi. Dacă respecți benzile pentru circulația bicicletelor, s-ar putea să ajungi și printr-un copac. Dar, să nu devin absurdă. Ceea ce vreau sa punctez este că există două opțiuni destul de incomode: prima – cea în care alegi să circuli pe șosea. Aici trebuie să îți asumi câteva riscuri în plus și să ai foarte mare grijă în intersecții! Sau, cea de-a doua, să circuli pe trotuar, pe benzile pentru bicicletă însă trebuie să te dai jos la fiecare bordură pentru a o urca și coborî, să fii atent la gropi, guri de canal și alte obstacole nesemnalizate. Pe scurt, mersul cu bicicleta pentru un începător nu este chiar atât de fun precum ne-am imagina. Da, este foarte cool să circuli cu bicicleta. Dar la fel de important este să îți dai seama de tot ce presupune acest “lifestyle”.

Ca să nu renunț totuși la mișcare (zilnică) am încercat ceva mai la îndemână. Trotineta. Și pot spune că mi-a rezolvat 2 dintre problemele menționate mai sus. Este simplu de transportat cu liftul, ușor de depozitat, fiind pliabilă și…în timpul mersului este mult mai ușor să oprești pentru a urca și coborî bordurile. Da, recunosc, nu este la fel de rapidă precum o bicicletă, dar nici la fel de înceată ca mersul pe jos. În plus, o mai pot rabata pentru a intra în mijloacele de transport în comun, are aproape 5 kg și nu deranjează ceilalți pasageri.

Mișcarea este destul de solicitantă, mai ales la început și mai ales pentru talpa piciorului. Cu timpul devine însă normală și îți permite să parcurgi câteva plimbări suficient de lungi ca să ai nevoie de o pauză. Dacă sunteți curioși de modele de trotinete, ei bine, nu aș știi să recomand. Asta pentru că nici mie nu mi-a fost recomandată nici una și am început să testez singură. Personalul Decathlon nu mi-a furnizat vreun ”must-know feature” despre trotinete nici măcar în momentul în care le-am spus că vreau să îmi cumpăr pe loc una. Așadar, nu cred că au niște cunoștințe despre ce anume trebuie să urmărești atunci când îți cauti un astfel de produs și cel mai bine ar fi să îți folosești intuiția…și ceea ce crezi tu că vei face cu ea: plimbări prin parc, drumul de acasă la serviciu sau doar câteva drumeții urbane ocazionale.

În zilele aglomerate dar și în weekend-uri în care hoinăresc prin oraș, trotineta este o super distracție. Fără să vreau, am convis și câțiva prieteni să își cumpere o trotineta și acum chiar planificăm o “trotinet-eală în grup”. Eu zic că este mult mai fun decât cu bicicleta. Încearcă și tu!:)

0
0