prima toamnă cu Amza

Prima toamnă cu Amza, cel mai drăgălaș dovlecel posibil. Baby Amza Și-a ales o minunată zi, frumoasă și caldă, din anotimpul meu preferat! Bineînțeles că nu puteam să nu pregătesc casa pentru a-l primi așa cum știu eu cel mai bine, printre flori, dovleci și decorațiuni de toamnă în culori care de care mai specaculoase.  Iată-l, deci, pe dovlecelul Amza.

Decorul de la intrare

Deși nu am apucat să culeg încă niște castane, am început decorul de toamnă cu intrarea în casă. Pe ușa de la intrare este întotdeauna o coroniță de sezon. Anul trecut am „croșetat” chiar eu una, din frunze adunate, așa cum scriam aici. Anul acesta, am încercat o coroniță din câteva spice uscate, adunate chiar înainte să nasc de pe câmpul de lângă casă. Nu știu exact ce plantă este, dar nu arată a grâu.  Mi-a ieșit destul de bine, însă puful începe deja să se scuture așa că urmează a fi înlocuită cu coroniță de toamnă din frunze artificiale. În sfârșit am găsit online o coroniță de ușă pentru toamnă. Pe favi.ro. Tot la ușă am așezat și câțiva dovleci, aduși de la țară și bineînțeles o crizantemă frumușică și veselă.

Aici este coroniță făcută de mine:

Și aici este coronița pe care am găsit-o online:

Masa din dining

Foto detalii: favi.ro

După coronițele de ușă, masa din dining este locul în care îmi fac de cap cu decorațiuni de toamnă, așa cum ziceam și într-unul din articolele mai vechi. Ce-i drept, acum mă bate gândul să completez servirea mesei cu un set nou de farfurii, așa mai de toamnă. Feliile din trunchi de copac sunt nelipsite din aranjamentele mele de toamnă. Mai ales în dining și în living. Lemnul în general, îmi inspiră toamna!

decoratiuni de toamna

Colțul din living

În living avem acel cosy corner în care ne relaxăm seara. Un fotoliu comod, o pernuță, muzică bună. Sau mai nou, locul în care îl alăptez pe baby Amza. De când suntem acasă, nu ne lipsesc din acel loc nucile, cana cu lapte sau cu ceai și câteva decorațiuni de toamnă.  O păturică pufoasă completează de minune colțisorul nostru! Din fericire, am reușit să avem și momente liniștite de când a apărut bebelușul printre noi! E cumințel și putem să ne bucurăm din când în când de o masă completă, o cafea sau o prăjitură. Prima toamnă cu Amza va fi sigur de neuitat, forever!

decoratiuni de toamna

O toamnă fericită tuturor!

Foto: arhiva personală, favi.ro

0
0