amenajare in stil boho

Amenajare in stil boho

Îmi place să văd diverse amenajări ale caselor. Mă inspiră. Și îmi place să observ diverse stiluri de amenajare. Eu încă nu mă pot hotărî ce stil îmi place cel mai mult, așa că adun din toate câte ceva și le mai schimb din când în când.

Despre stilul boho

Stilul boho este un stil creativ, casual, neconvențional inspirat de stilul de viață boem. Combină culori, texturi, obiecte de inspirație etnică (în special marocană). Este stilul opus minimalismului căci acest stil afișează toate obiectele pe care minimalismul le păstrează în dulapuri. Frumusețea acestui stil stă în mixarea mai multor piese, nimic nu trebuie să fie perfect, nu sunt folosite obiecte scumpe. Culorile predominante în interioarele de tip boho sunt combinațiile de maro, alb, albastru iar textilele sunt un “must” în decorare fiind folosite mai mult decât în orice alt stil de amenajare.

Casa veche, adusă în vremurile noastre

Casa pe care o s-o vedeți mai jos mi s-a părut potrivită pentru perioada asta de toamnă datorită culorilor. Este o casă veche, din 1950 cu o amenajare în stil boho modern care m-a făcut să îmi placă maroul. Eu nu am în casă nicio piesă de mobilier în această nuanță. Dar aici, îmi place, e cald și primitor.

Bucătăria, deși mică este foarte cochetă, mi-a plăcut tare mult insula din lemn care are și un mic spațiu de depozitare. Covorul cu print vintage este îndrăzneț și scoate din banal ceea ce ar putea să pară bucătărie simplă și albă. 

Livingul este cozy, aerisit și confortabil. Proprietarii au recreat un șemineu fals cu cărămidă aparentă printr-un proiect DIY care mi-a dat idei. Plantele și lumânările încadrează de minune locul acela central al camerei.

Tot în spațiul de zi, dining-ul este clasic adus în contemporan prin peretele gri închis și prin accesoriile aurii și natur. Deși diningul pare un pic întunecat, lumina din living echilibrează frumos spațiul.

Dormitorul luminos păstrează stilul boho al casei și adaugă elemente moderne prin decorațiuni și corpuri de iluminat.

Baia m-a cucerit prin corpul bleu de sub chiuvetă: ușor vintage, ușor boho. Și prin placajul din spatele chiuvetei care funcționează bine în stilul acesta clasic-boho-modern.

Boho, inspirație pentru o casă în natură

Casa asta mi-a adus aminte de copilărie și de mobila maronie din lemn din casa bunicilor dar și a părinților mei. Bineînțeles,  bunicii mei nu știau de amenajare in stil boho însă există piese care pot fi reutilizate și reintegrate în case moderne. Aș vedea o astfel de casă  potrivită undeva mai aproape natură și mai departe de orașe. Într-un loc în care stilul acesta boho relaxat să se poată desfășura în voie, să inspire și să te invite să respiri.

amenajare in stil boho
amenajare in stil boho
amenajare in stil boho
amenajare in stil boho

Mai multe detalii ale acestei amenajări sunt aici: www.jenniferrizzo.com/welcome-to-our-home/

Sursa foto: jenniferrizzo.com

0
0