valencia cu copiii

Valencia cu copiii în 4 zile 

Am plecat în Valencia cu copiii la început de februarie. Uau, chiar luna asta. Cred că este primul articol “la cald” pe care îl scriu. Poate și pentru că escapada din Valencia cu copiii a fost neașteptat de frumoasă! Valencia este un oraș vibrant, foarte animat, extrem de încântător. Chiar nu mă așteptam să îmi placă atât de mult! Și, gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că mi-a plăcut mai mult decât Barcelona. Este mult mai autentic, mai puțin aglomerat decât Barcelona (despre care am scris aici) și minunat de descoperit la pas. Chiar și cu 2 copii! 

Vacanța noastră nu a fost chiar lungă: de miercuri până duminică. Am ales să ne cazam chiar în centrul istoric și a fost the best decision. Pentru că ne-am plimbat în fiecare zi pe străduțe și am ajuns în locuri tare drăguțe, fără să ne îndepărtăm prea tare de hotel. Bineînțeles, am ajuns și în celebrele obiective turistice: Oceanograf, Grădinile Turia și Bio Parc. Și da, sunt exact atât de frumoase precum par în prezentare.

Ziua 1: Plimbare la pas prin Valencia cu copiii

Zborul către Valencia a durat cam 3 ore și a fost tare de dimineață: am decolat la 6.20. Pentru copii a fost un pic mai obositor, dar au recuperat în zbor niște somnic. Am ajuns la 9 în Valencia, am luat metroul până în centru și cei de la hotel ne-au și cazat, deși era abia 11. Așa că am profitat de cameră și…ne-am culcat cu toții ca să ne revenim. A fost super plăcut și ne-am trezit plini de energie și cu chef de explorat. 

Am plecat către Mercat Central, care se pregătea de închidere, apoi am mers fără vreo destinație anume până ne-am împiedicat de un loc de joacă. Lângă el era și un restaurant italienesc, așa că ne-am pus frumos la masă, la terasă și ne-am bucurat de un prânz târziu. Și Amza de joacă.

Au urmat încă vreo 2 ore de plimbare prin centru, pe străduțe, am ajuns până la Plaza Redonda, o piațetă cu o formă circulară, în care se află buticuri și în care copiii se pot distra învârtindu-se în jurul statuetei din centru. Apoi am ajuns până la Torres de Serranos, poarta și zidul vechiului oraș, o structură masivă, impresionantă, chiar la marginea centrului vechi. Aici ne-am jucat de-a căluții pe treptele care duceau către Grădinile Turia. Așa cum se vede, peste tot am găsit de joacă. 

valencia cu copiii
Mercat Central
Mercat Central – o piață cu fructe, legume, pește și alte bunătați, se închidea cam pe la 15.00
Mercat Central

valencia cu copiii
Restaurant Le favole – in centru, chiar lângă un loc de joacă
valencia cu copiii
Valencia cu copiii
Plaza Redonda
Torres de Serranos

Am mers la celebra Horchateria Santa Catalina, unde am servit churros cu sos de ciocolată. Hmm, arătau bine dar parcă papanașii noștri sunt mai delicioși.

valencia cu copiii
Horchatería Santa Catalina

Ziua 2 – Ciudad des Artes

A doua zi a fost rezervată celui mai important obiectiv de pe lista noastră. Oceanograful. O experiența minunată, atât pentru copii cât și pentru noi. Spre deosebire de Oceanograful din Barcelona, cel din Valencia este de fapt, un ansamblu de clădiri (5-6 parcă) dedicate mediului acvatic din diverse climate. Așa că am petrecut cam jumătate de zi…și ar mai fi fost nevoie de încă jumătate de zi ca să parcurgem cam tot, așa mai încet. Însă, pentru Amza a fost suficient, mai ales că am prins și show-ul cu delfinii. (care are loc de 2 ori pe zi, pe la 11.30 și 16.00). Pentru Cuza a fost mai interesantă plimbarea în corpul central unde se vedeau peste tot peștii, meduzele si alte înotătoare. 

Am încheiat vizita la Oceanograf într-unul din locurile de joacă de acolo, unde ne-am luat și o pauză de masă. Toți, de la mic la mare. Apoi, copiii au trecut la somnic: Amza în căruciorul lui Cuza și Cuza într-un marsupiu. A picat bine somnicul lor, căci noi am putut să ne continuăm plimbarea în liniște în Ciudad des artes care este un loc atât de spectaculos precum arată în poze. Și soarele era așa de plăcut! 

Următoarea oprire: Parcul Gulliver

Din Ciudad des Artes se intră direct în Grădinile Turia, un parc care străbate întreg orașul. Tare frumos, verde și foarte liber. Ne-am împiedicat de Parcul Gulliver chiar înainte să se trezească Amza. Știam că va fi de mare interes pentru el. Și chiar așa a fost. Parcul Gulliver este de fapt, un uriaș Gulliver în țara liliputanilor. Un fel de “statuetă” gigant pe care copiii se pot urca și pot coborî ca pe tobogane. Aș zice că este pentru copii mai măricei, căci Gulliver este chiar uriaș. Nu l-am putut lăsa pe Amza singur pentru că erau multe locuri ascunse “prin Gulliver”, așa că am escaladat mâinile, picioarele și capul lui Gulliver alături de Amza. Și am avut nevoie de ceva curaj din partea lui ca să mă dau pe toate toboganele. A fost chiar distractiv!

Am mers pe jos până la hotel, nu mai era chiar așa de mult. Nu înainte să testăm o paella și un aioli de la mama lor. Delicios!

Parcul Gulliver
Mercat del Colon – O “piață” cu restaurante, cafenele

Ziua 3 – Ura-ura aventura: Bio Parc

Aici, o altă experiență frumoasă. Nu este deloc o grădina zoologică clasică. Ci un parc pentru animăluțe. Tot habitatul este creat atât de natural încât ai senzația că te plimbi prin savană, că faci safari, că ești undeva exotic, nu într-o grădină zoologică. Am putut să vedem multe animale foarte de aproape. Cuza s-a distrat cu o gorilă și, din nou, cu niște pești. Amza era peste tot, căuta elefanți, tigri, lei și girafe. Le striga, le cânta, era tot o bucurie. Ne-am terminat turul tot la un loc de joacă din Bioparc, unde noi ne-am putut odihini la soare. Iar Amza a continuat să își consume energia prin zbenguială. Nu am plecat chiar repede, ne-am oprit să mâncăm la restaurantul din mijlocul parcului, practic am mâncat în mjlocul savanei. Pe lângă geamul restaurantului treceau zebre, girafe, antilope. Tare frumos!

valencia cu copiii
valencia cu copiii

Abia apoi am plecat spre hotel, pentru somnul de după-amiază. Cred că am dormit chiar toți. După amiază am ieșit din nou la plimbare și la masă.

Ziua 4 – Plajă în Valencia cu copiii

Sau ziua de relaxare. Ne-am rezervat o zi pentru plajă și alte idei. Dimineața am ieșit la o cafea și la puțin shopping (eu!), apoi am rămas într-un loc de joacă de lângă Porta del Mer. Nu aveam niciun plan stabilit. La prânz ne-am întors în cameră pentru somn, apoi am plecat la plajă cu autobuzul. Plaja mi s-a părut departe de centrul orașului, cred că am făcut cam 1 oră. Însă, a fost ceea ce tot aștepta Amza: nisip, nisip și joacă, joacă. 

Ne-am întors destul de târziu, seara în centru, unde am dat de Parada anului nou Chinezesc. Surprinzător de mulți oameni. Totul era blocat. Abia am găsit un loc în care să mâncăm și apoi ne-am dus repejor la nani. Și la făcut bagaje.

valencia cu copiii
Playa de las Arenas

Cam așa ne-am umplut zilele în Valencia cu copiii. Cu siguranță mai erau multe de făcut însă ne-am permis un ritm mai bebelușesc. Oricum, ne-a ajutat mult remorca lui Amza atașată de cărucior, altfel nu ar fi putut merge atât pe jos. În felul acesta, chiar ne-am bucurat de atmosfera orașului: boemă și tare relaxată. Ne-am propus să o reținem și pentru acasă. 

0
0