Cum sa alegi perdele si draperii 

Cum sa alegi perdele si draperii pentru living

Așa cum probabil ai tot auzit, perdele completează o cameră – însă doar atunci când le alegi corect. Când vine vorba de perdele trebuie să iei în calcul culoarea și materialul, lungimea și căptușeala precum și detalii legate de cusătură și model: la comandă sau ready-made (deja cusute). Întradevăr, alegerea perdelelor perfecte nu e treabă ușoară.

Dacă nu știi cum sa alegi perdele si draperii pentru living sau dormitor, urmărește sfaturile de mai jos, adunate de prin magazinele de perdele din București sau “furate” de mine de pe la profesioniștii din domeniu.

Eu sunt PRO perdele și draperii. Mi-ar plăcea să le schimb mai des dacă s-ar putea. Cât timp nu am avut perdele în living, aveam impresia că este casa goală. Apoi, după ce le-am pus, aspectul s-a schimbat total, a făcut spațiul mult mai cald și primitor și l-a făcut să fie mult mai “acasă”. Când am ales perdelele și draperiile, am avut norocul de a vorbi cu cineva experimentat în domeniu care m-a ajutat să iau deciziile potrivite. Singură, nu aș fi ales probabil la fel de bine.

Perdele și draperii

Mai întâi, pentru living și dormitor ai nevoie atât de perdele cât și de draperii. În general, în amenajările contemporane și moderne pentru perdele se recomandă varianta cea mai simplă și funcțională – perdele albe sau ivoire. Apoi, se aleg draperiile, unde materialele și texturile sunt mai diverse.

Cum sa alegi perdele si draperii în funcție de țesătură

Țesăturile pentru perdele și draperii pot fi prețioase. Cu cât țesătura este mai deasă și mai grea, cu atât draperia /perdeaua va îmbrăca mai frumos fereastra. Țesăturile tipice pe care le găsești în magazinele specializate sunt bumbacul și bumbacul satinat cu un aspect lucios, mătasea și mătasea artficială, satin, brocart cu modele foarte culorate, inspirate din tapiserii și catifeaua. Catifeaua este pretențioasă, are nevoie de o amenajare regală, tradițională pentru a arăta bine.

Bineînțeles, toate țesăturile trebuie adaptate stilului amenajării. Catifeaua sau mătasea nu va rezona cu un living rustic. Amenajările moderne, cu detalii elgante, cu mobilier lucios se vor putea decora cu o perdea din voal de mătase, de exemplu. Pentru un living cu o canapea din piele, vei avea nevoie de perdele și draperii din materiale foarte moi pe care să le folosești și în câteva pernuțe decorative.

Țesăturile din bumbac, fie 100% din bumbac, fie amestec bumbac/polyester sunt cele mai comune și funcționează bine în majoritatea amenajărilor. Sunt ușoare însă la atelier ți se va recomanda o căptușeală care le va ajuta să se așeze mai frumos și le va proteja de soare. Poți alege ca dublură și un material black out care va împiedica soarele să pătrundă în țesătură.

Pentru o amenajare relaxată într-un stil nici prea formal, nici prea tradițional, țesăturile naturale din bumbac, in sau lână sunt grozave.

Culorile perdele și draperii

Așadar, ce culoare să alegi pentru perdele și draperii? Când selectezi culoarea, trebuie să știi dacă vrei să perdelele să fie în acord cu decorul camerei sau dacă vrei să fie o pată de culoare. Pentru prima variantă, dacă vrei ca perdele să joace un rol mai discret în amenajarea spațiului, atunci mergi pe o culoare asemănătoare cu a peretului sau cea care domină în cameră – poate fi culoarea canapelei sau a covorului.

Dacă vrei ceva mai îndrăzneț, atunci alege o culoare tare care să producă o schimbare vizuală. Însă fii atent la tonul culorii – draperiile în nuanțe deschise se vor deschide și mai mult în lumina natural. La fel, și tonurile mai închise vor apărea și mai tari si vor domina cromatic spațiul.

Nu vei da niciodată greș cu draperiile în nuanțe, neutre croite în stilul clasic, funcțional. Bej, gri sau albul ivoire se vor adapta ușor stilurilor de mobiler.

 

 

Cum sa alegi perdele si draperii 

   Cum sa alegi perdele si draperii 

Cum sa alegi perdele si draperii 

 

Pliuri – modele de cusături

Sunt multe modele de cusături pentru perdele. Totuși, în majoritatea atelierelor de perdele și draperii vei afla doar de 2-3 (pliurile de mână, pliuri creion, pliuri coadă de rândunică). Îți recomand ca rejansa pe care să o ceri croitoresei să fie de 10 cm. Este cea care formează faldurile acelea bogate. Dacă vrei să obții un aspect impecabil, atunci renunță la inele clasice. Folosește agrafe și călăreți pentru perdele.

modele perdele si draperii

Foto: Pinterest

Cum sa alegi perdele si draperii

This error message is only visible to WordPress admins

Error: No feed found.

Please go to the Instagram Feed settings page to create a feed.

0
0