valiză vintage

Cum am decorat un colț din casă cu o valiză vintage

Ați observat cât de întuneric este dimineața? Când a sunat ceasul astăzi, pe la 6 și ceva mi s-a părut că suntem în plină iarnă. E clar, deja îmi este dor de zilele lungi și frumoase de vară! Anyway, toamna aceasta călduță ma inspiră să fac mult mai multe lucruri. Așa cum este articolul de astăzi, care m-a lovit fix de dimineață când privirea mea s-a oprit asupra unui obiect colecționat dintr-un târg de vechituri – o valiză vintage.

Mai știi articolul de aici, când scriam despre Târgul de la Valea Cascadelor? Ei bine, atunci ți-am zis că mi-am cumpărat o valiză vintage cu 15 lei. De atunci, am dichisit-o puțin și am lăsat-o lângă canapeaua din living, la odihnă. Am găsit-o într-o stare aproape perfectă și chiar mi-ar fi părut rău să nu o cumpăr. Astăzi vreau să share-uiesc câteva idei despre cum să folosești valizele vintage ca obiecte de decor.

După ce am adus-o acasă, m-am învârtit puțin pe lângă ea și parcă nu îi găseam locul. Mi se părea prea joasă, apoi prea moale. Am reușit să o stabiliez cu niște carton mai gros.

Și apoi i-am intuit destinația! Știi, fiecare casă are nevoie de un colț special al fiecăruia. Un loc în care să te relaxezi, să te conectezi cu tine, să te inspire. De cum am găsit-o, mi-am imaginat că o voi folosi pentru acel loc al meu. Un colțișor unde să pot citi în diminețile de weekend la o cafea sau chiar în serile târzii din timpul săptămânii. Și așa este.

Am găsit și pe Pinterest o mulțime de variante de styling pentru o valiză vintage sau chiar pentru mai multe, așezate unele peste altele. Plănuiesc și eu să îmi extind colecția și pe aceasta chiar mă gândeam să o vopsesc și să îi pun niște accesorii. Bine, cu ajutorului super-soțului care se pricepe la meșterit lucruri drăguțe.

Până atunci, am reușit să o accesorizez eu cu câteva obiecte de prin casă. Îmi place să schimb din când în când decorul pieselor mici așa că am venit cu mai multe variante. La final a câștigat cea cu decorul de toamnă, bineînțeles. Iată ce a ieșit.

valiză vintage

 

Dacă vrei să îți cumperi o valiză vintage…

La final, dacă vrei un sfat despre cum să decorezi un colț cu o valiză vintage, iată unul sincer: folosește 2-3 valize (în funcție de înălțime) Și încă unul bonus: alege valize care au pereții tari și duri. Valiza pe care am cumpărat-o eu este din piele și este destul de moale. Atunci când așez ceva pe ea (cărți, lumânări, etc) se îndoaie puțin.

Și bineînțeles, mergi la Târgurile de Antichități unde poți găsi lucruri faine la prețuri bune.

 

 

Foto: Pinterest, Littlevintagenest.com

 

0
0